Otita | Când devine aceasta o problemă serioasă?

Otita externă si otita medie sunt infecții ale urechii ce apar frecvent, în special la copii. Diagnosticul este ușor de stabilit datorită simptomatologiei specifice ce include durere intensă, în special noaptea, precum și scăderea auzului. La acestea se pot adauga febra ridicată și o stare generală alterată a pacientului.

La otita externă este vorba despre o infecție a conductului auditiv extern, provocată de bacteriile sau ciupercile prezente în general la acest nivel. Afecțiunea apare ca urmare a unei leziuni a pielii ce poate fi generată de expunerea neprotejată și îndelungată a urechii la apa din piscină, curațarea neadecvată, inclusiv folosind bețisoare de urechi sau orice altă acțiune ce provoacă o deteriorare a pielii de la nivelul urechii externe. Apariția otitei externe este favorizată  și de afecțiuni ce scad imunitatea organismului. Deși este cea mai ușoară și frecventă formă de otită, evoluția bolii este determinată de corectitudinea tratamentului aplicat.

Otita medie este o inflamație acută a mucoasei urechii medii, ce afectează și timpanul. Poate fi însoțită de secreții purulente ce ies la suprafață în urma perforării membranei timpanice.

Otita medie poate fi de natură virală sau bacteriană. Ea apare frecvent ca și complicație a infecțiilor acute de căi respiratorii superioare, a rinitelor sau sinuzitelor netratate corespunzător.

Tratamentul neadecvat poate duce la răspândirea infecției spre osul din spatele urechii  sau, în cazuri grave, chiar la infecții cerebrale. Un alt risc este cronicizarea otitei medii acute, astfel încât episoadele ajung să se repete frecvent, auzul este influențat iar infecția devine rezistentă chiar și la tratamente aplicate corect.

Agravarea otitei poate conduce la scăderea auzului și, în anumite cazuri, chiar la pierderea acestuia. Complicațiile  acestei afecțiuni includ mastoidită (inflamația osului din spatele urechii), meningită, pareză facială sau abcese cerebrale.

Având în vedere riscurile prezentate de netratarea corespunzătoare a otitei, o vizită la medicul specialist este absolut necesară în cazul durerilor otice persistente, a modificării culorii secrețiilor nazale, recidivelor frecvente ale episoadelor de otită acută sau rezistența simptomatologiei la tratamentul prescris de medicul dumneavoastră.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *